ATRACTIA UNEI ZILE SENINE

Este imposibil de rezistat unei duminici însorite, cu cer albastru şi o vizibilitate perfectă. Pe nemâncate am pregătit bicicleta şi am ieşit cu o destinaţie: să trec prin Muncelu Mic şi să vin înapoi prin Nandru – Peştiş – Almaşu Mic şi Archia.
Drumul până la Muncel a decurs fără probleme, numai cu acel urcuş care ar fi bine să fie mai lung, pentru un antrenament optim. Din Muncel se coboară pe Valea Boului pe un drum pietruit care în perioada aceasta a anului era acoperit cu frunze ruginii, umede, părinţi ai derapajului.

Mă aşteptasem la un drum mai uscat însă am fost contrazis de bălţile imense, de pârâul care inundase pe alocuri drumul fiind nevoit să pedalez uşor, prin apa rece, prin culoare nordice unde era răcoare şi umiditate. Fără nici o problemă de orientare am ajuns la Nandru foarte repede, iar de acolo am coborât până la Peştiş. Ajuns pe drumul judeţean care leagă Deva de Hunedoara, am virat înapoi spre Almaşu Mic, cu destinaţia Archia. Aici mi-a fost mai dificil să găsesc drumul de legătură dintre aceste localităţi fiindcă drumurile de pe câmp se intersectau adesea şi îmi era teamă să cobor tot mai mult înspre Cristur. Imi stabilisem pe GPS câteva puncte de reper care mi-au fost infirmate cu convingere de un văcar din zonă. Nu l-am ascultat şi am urmat planul iniţial şi am urmat E-Trex-ul meu care m-a dus acolo unde trebuie. Când am zărit din depărtare Deva, am răsuflat uşurat.
În total o tura de 57 km, destinată în mare parte vitezei de vreme ce traseul nu oferă pasaje tehnice, urmând în mare parte drumuri folosite deja de localnici. Mamasita a răspuns excelent la comenzi, mi-a conferit un sentiment de control în manevre, iar linia XT Shadow, maximă precizie la schimbările, uneori bruşte, ale angrenajelor.

Într-adevăr, la genul de drumuri parcurse de mine, 29er-ul este cea mai bună soluţie. Este ca şi cum ai traversa acea zonă pe cursieră: un demaraj teribil pe căţărări, stabilitate în zonele cu ogaşe şi cu pietre care fug de sub roţi, tracţiune admirabilă şi foarte puţină ţopăială de tractorist acolo unde drumul este foarte denivelat.
Mai multe poze AICI.
Iata si harta traseului:

View Larger Map
Profilul de altitudine:

Link pentru descarcarea traseului:
Powered by

TURA CU PRAF DE PUSCA

De data aceasta vă propun una dintre turele mele favorite care aproape că atinge ţinutul minunat şi virgin al Pădurenilor…
Traseul este aşa:
Deva – Mintia – Veţel – Muncelu Mic – Chergheş – Cârjiţi – Almaşu Sec …. Şi de acolo a se vedea „Tura de încălzire”
Am plecat cu noaptea-n cap şi am ajuns în Mintia la cântatul cocoşilor când maşina de pâine lăsa franzelele văzătoarelor de la buticuri şi ele somnoroase şi adormite în mirosul de mahorcă al primilor bărbaţi la prima bere a zilei. Drumul trece prin spatele termocentralei şi nu am putut decât să fiu bucuros că scăpasem de nebunia drumului naţional.
În Veţel m-am bâlbâit puţin pentru că acolo, toate cele trei văi care se văd şi în imaginea din satelit duc in trei locuri diferite şi nu am ghicit din prima traseul. Până la urmă, fără prea mari eforturi am inceput o căţărare excelentă, cea pe drumul betonat, catre Muncelul Mic. Pornind de la punctul de altitudine 206 mă aşteptau 15 kilometri de urcare care aveau să se termine acolo unde altimetrul meu arăta 748 de metri.
Vara, acel drum era plin de şopârle care se prăjeau la soare.
Ciclistul însetat are posibilitatea să se alimenteze sus la Cabana Căpăţâna. În marginea unei păduri acum arămite, nu e momentul pentru visare pentru că acea cabană are ceva din strălucirea macabră a hotelului părăsit din filmul sau romanul „Shining”. Acum câţiva ani, disperat că nu-şi primea salariul, sau poate din alte motive, îngrijitorul cabanei a pus mâna pe arma de vânătoare, a încărcat-o şi apoi şi-a aşteptat sefii. Un cuplu. Când Peugeotul roşu a oprit în faţa porţii, prima lovitură a trecut prin stâlpul din faţă şi parbriz, iar până să apuce căprioarele să se ascundă în desişuri, a doua împuşcătură a răsunat, luând încă o viaţă… (evident că asta nu voi pune în international corner, e numai aşa, o poveste la gura sobei, între noi, la şezătoare). Iată un motiv pentru care ciclistul e invitat mai departe, spre locuri mai optimiste, cu bidonul încărcat.
Plăcile de beton se termină şi după vreo 2 kilometri de mers pe un drum cu pietre ajungeţi la o cruce ingrădită de uluci. Acolo pe drumul din stânga nu ezitaţi şi coborâţi, trecând în partea cea mai sălbatică a traseului propus de mine. Urmează o pădure seculară, un drum cu frunze, o poiană, un alt drum în care răzbat izvoare, ogaşe mari, curbe în ac de păr, viteză pe coborâre, o creastă de deal sub care se află nisip auriu şi fin ca pe malul mării şi apoi încă puţin prin pădure, pe marginea satului după care descindeţi în Chergheş printre cocoşii care scurmă pe drum, după râme, pentru găinile lor grase.

Eu m-am zorit puţin să ajung în Deva aşa că de acolo am pornit pe asfalt spre casă, bucuros că am reuşit să mă încadrez in 2 ore şi 22 minute pentru tura mea de 40 de kilometri care a totalizat 960 de metri de urcare.
Poate nu e mult, dar e un traseu straşnic pe care va invit să-l parcurgeţi…
Harta:

View Larger Map
Profilul de altitudine:

Link pentru descărcarea traseului:

Powered by

TURA DE INCALZIRE – ACTUALIZAT

Din păcate, orele de după serviciu nu ne permit prea multă mişcare aşa că, de multe ori, trebuie să ne restrângem, ca esenţele tari, în flacoane mici…
Aşadar o tură excelentă pentru omul ocupat, în viaţa de după serviciu, într-o oră, este aceea care începe din Deva de lângă izvorul din pădurea Bejan, continuă prin pădure, până la Almăşu Sec, apoi peste deal, la Cozia şi cea mai bună parte, în jos, pe o coborâre extraordinară, spre Deva…
Cele mai dificile sectoare sunt în pădurea Bejan unde urci şi urci pe o îngustă potecă, poate şi puţin neîncălzit, ca apoi să îţi revii pe drumul spre Almăş. Când crezi că ai scăpat, pe drumul Almăşu Sec – Cozia din nou urmează urcări tragice, cu nerv…

Din punct de vedere tehnic, am simţit că un reglaj mai fin al furcii Reba Race, prin setarea rebound-ului mai aproape de iepure a fost o opţiune bună. Ridicat din şa, am pedalat pe un drum accidentat fără să simt trepidaţii deranjate la nivelul mâinilor şi cu adevărat am observat cum după fiecare denivelare furca readucea cu promptitudine penul pe sol.
Coborârea Cozia-Deva, pe dealul de lângă releu te face să te simţi ca Indiana Jones pe funicular. Poteca îngustă te aruncă peste rădăcini, peste conuri şi ace de brad ca apoi să te repezească printr-un canal cu contrapante pe unde vitezele de peste 50 km/h sunt ceva banal… Ajungând pe strada Călugăreni, câinii din curţi abia dacă mai au timp să latre, că deja ai şi ajuns jos în oraş, aproape de casă…

Acum, dupa cum va trebui sa ne obisnuim, iata harta:

View Larger Map

si profilul de altitudine:

In incheiere, va las cu Povestirile lui Hoffman care mi-au rasunat in memorie in partea finala a traseului prin zonele in care despicam covorul de frunze cu 60 km/h.

Link pentru descarcare traseu:
Powered by

SPORT IN TIMPUL LIBER

Duminica 11.10.2009 cu incepere de la ora 09:00 toti iubitorii de miscare sunt invitati pe Stadionul “Cetate” – Deva pentru a face sport.

Intrarea libera.

Ne vedem acolo.

TAUL SECAT – ACTUALIZAT

Catedralele scufundate, albiile strămutate şi lacurile secate m-au fascinat din totdeauna. Cum auzeam că seceta a făcut un lac să scadă la  niveluri fără precedent, mergeam să văd cât de mult a coborât nivelul apei şi ce a lăsat ea în urmă…

O tristeţe nedefinită există în contemplarea acelor maluri golaşe, pietruite sau noroioase, rămase în urma apei.

Duminică am fost surprins să descopăr că Tăul Făerag, din apropierea Certejului, a secat, lăsând în căldarea dintre brazi o baltă cu un par înfipt în mijloc şi câţiva pescari care-şi încercau norocul cu peştele rămas pe fund. Supranumit de unii şi Lacul „Fără Fund”, Tăul Făerag era acum un mit doborât şi arăta răpus poate de indiferenţa oamenilor, poate de natura mereu schimbătoare.

Am plecat de acolo perplex, oarecum trist şi gândindu-mă la natura asta care pare şi puternică şi care e şi uneori fragilă ca un copil. Şi m-am mai gândit la surpriza cu cianuri care ni se pregăteşte nouă românilor la Roşia Montană. Nimeni nu zice nimic, dar tristeţea asta nu va fi numai a mea…

Dupa cum am promis, iata si datele exacte ale traseului (care coincid cu cele de la tura cu poveste de dragoste):

- harta

View Larger Map
-profilul de altitudine

-link pentru descarcarea traseului

Bike route 329469 – powered by Bikemap 

Powered by

TURĂ CU POVESTE DE DRAGOSTE

Pentru a testa cat mai „ştiinţific” noua bicicletă 29er, am pornit pe vechile trasee, bătute îndelung de roata de 26. Aşadar am ales traseul Deva-Şoimuş-Boholt-Topliţa Mureşului-Măgura-Certeju de Sus-Nojag-Vărmaga-Banpotoc-Simeria-Săuleşti-Deva…

Zona de teste a fost cu preponderenţă urcuşul cu pietre de râu de pe tronsonul Tolpiţa Mureşului – Măgura. Acolo, drumul cu ogaşe şi pietre care se desprindeau uşor sub roţi m-au pus la încercare şi m-au făcut să simt ca beneficiul cel mai substanţial al roţii de 29 este căţărarea. În ciuda îndărătniciei mele fizice, bicicleta s-a comportat excelent. Furca se mula pe obstacole, iar roţile îmi confereau tracţiune într-o viteză constantă şi uneori, surprinzător, chiar în creştere. În tot acest timp nu mai aveam grija traiectoriei pentru că menţineam uşor direcţia propusă, iar fuga laterală a pneurilor era uşor de controlat.

Am oprit la Măgura pentru a vă povesti trista istorie a pilotului Mîrza Ovidiu Nicuşor care într-o primăvară din 1979 a survolat cu avionul dealurile înalte de acolo pentru a-şi vedea iubita. Se spune că ar fi zburat prea jos fiindcă nu a mai reuşit să redreseze aparatul şi s-a prăbuşit acolo, probabil sub ochii iubitei… în memoria sa se găseşte in sat un monument, parte din montajul de mai jos.

Drumul a urmat apoi spre Certej şi nu am putut să experimentez controlul în viraje pentru că între timp drumul se asfaltase aşa că asta rămâne pe altă ocazie.

Ca o mică paranteză, atunci când vă minunaţi de frumuseţile palatului Sissi ori ale Schonbrunn-ului să vă gândiţi că poleiala de acolo s-a făcut cu munca din aceşti munţi, cu aurul din galeriile care acum sunt închise şi lângă care oraşele s-au pustiit lăsând în urmă metehne fanariote şi inexplicabile prosternări în faţa unor străini ale căror recomandări şi clauze sunt interesele lor disimulate…

Înapoi la oile noastre, drumul a continuat şi am descoperit, după o căţărare epuizantă spre Vărmaga, plăcerea unor drumuri plate cu pietriş. Acolo bicicleta părea în lumea ei. Din punct de vedere tehnic, am simţit că e uşor să păstrez o viteză constantă, de parcă drumul, folosit numai de tractoare, ar fi fost o alee cu zgură dintr-un parc de provincie. Am lăsat-o pe Mamasita să mă care ca un motoscuter spre Banpotoc, cu plinul gata făcut… cu mere!

O gură de apă minerală din izvorul de la Banpotoc şi apoi direcţia Săuleşti. Acolo, în curtea unui camarad de pedală, am tras un sirop natural de zmeură şi m-am lansat pe marginea aerodromului spre Deva.

Cred că arătam ca Carry Grant în „North by Northwest” sprintând pe viaţă şi pe moarte de frica unor câni ciobăneşti care au părăsit stâna pentru a mă urmări în mijlocul apusului violet… În acest timp, avioanele se odihneau acolo în hangarele lor, cu elicele visând un cer senin, de vară.

Una peste alta, o călătorie tehnică nu se poate rezuma doar la atât, cum nici o călătorie de vilegiatură nu se poate fără mici discuiţii despre un 29er care, până acum, nu a infirmat nimic din ceea ce citisem.

Deci, nu dansaţi Salsa, călăriţi-o!

4EST MOUNTAIN BIKE TEAM – CRONICA DE TRANSALP CHALLENGE

De ceva vreme, în blogroll am pus linkul căte un site: 4est MTB TEAM.

Cine sunt ei?

Robert Ujfalvi şi Dan Boldi, ciclişti pasionaţi care în iarnă au avut un vis, acela de a participa la una dintre cele mai dure competiţii de mountain bike de pe glob: JEANTEX Bike Transalp.

Aceasta este o cursă de 633 kilometri pe parcursul a 8 zile. Startul are loc în Germania la Mittenwald, apoi se traversează Austria, iar panglica de sosire se rupe la Riva del Garda în Italia….

Am încercat să iau legătura cu ei însă, fapt explicabil, am găsit telefoanele închise.

Ce fac ei acolo, acum când au ajuns la jumătatea traseului,  se poate vedea pe site-ul competitiei unde am găsit şi o fotografie cu cei doi români care au fost selectaţi printr-o tragere la sorţi întrucât numărul doritorilor depăşea cu mult pe cel pe care l-ar fi putut suporta organizatorii….

În măsura în care voi mai afla ceva voi mai reveni cu actualizări. Până atunci vă invit să lăsaţi un mesaj la comment, poate îl vor citi de undeva, dintr-o pauză şi vor apăsa mai tare pe pedală!

Succes 4EST MUNTAIN BIKE TEAM!!!

4EST MTB TEAM

Actualizare: o noua fotografie….

TURĂ DURĂ (Hunedoara-Deva-Săcărâmb)

La iniţiativa unei trupe hotărâte de ciclişti din Hunedoara, duminică vom ataca munţii plini de aur ai Săcărâmbului. Sigur că aurul îl va lua numai cel care va ajunge primul în vârful escaladei asfaltate de 6 kilometri dintre Certeju de Sus şi Săcărâmb.

Aşadar, duminică, indiferent de bicicletă, toată lumea e invitată, pe orice tip de bicicletă, să forţeze ficatul împreună cu noi.

PLECĂRI:

-         din Hunedoara în faţa Băncii Transilvania – Micro 5 la ora 09:00

-         din Deva în faţa magazinului Kadett – ora 10:00

Vă aşteptăm!

M-Bike la Deva

În ultima vreme începusem să mă simt frustrat. Pe la chioșcurile de ziare întrebam vânzătoarele dacă au M-Bike şi eram privit ciudat, uneori cu ură, crezându-se probabil că vreau să le iau peste picior. Ba chiar, o femeie m-a întrebat: „ce este asta, o marcă de ţigări?”.

Aşadar, pentru toată lumea, ca să nu treacă prin ce am trecut eu, M-Bike se găseşte la magazinul Kadett de pe bulevardul Decebal colţ cu Aurel Vlaicu, peste drum de Catedrală.

DIXIT!

71,2

Petru unii, tradusa in muzica, viteza înseamnă acele ritmuri alerte care de-a lungul timpului au evoluat de la nebuna Maybelline  a lui Chuck Berry, la Firestarter-ul lui Prodigy si poate alte piese mult mai noi, mult mai emblematice. Si pentru mine ar fi ramas la fel, daca acum câteva săptămâni nu as fi descoperit o senzaţie cu totul noua:

Pornisempe cursiere  împreuna cu un prieten şi ne îndreptam către Haţeg, pe drumuri bântuite vara de raliurile Hunedoarei, drumuri cu un asfalt impecabil pe care îl descopeream acum, după o buna bucata de vreme in care nu mai mersesem pe acele trasee. Pentru a degusta din efortul călăreţilor de singlespeed îmi impusesem un raport constant la pedalare si mi-am jurat să nu ating schimbătorul pana când serpentinele si urcuşurile nu se vor fi terminat, iar asta nu era treaba uşoară…

Dincolo de arsurile din coapse si soarele care mă frigea pe mâini din ce în ce mai tare, întrezăream plăcerea unei coborâri netede către Haţeg, printr-o pădure lângă un fost poligon militar. Ultimii metri de urcare, în care m-am cam zbătut să-mi ajung din urmă tovarăşul de drum i-am sorbit cu setea cu care am plonjat pe un drum neted, in jos… În coborâre auzeam cauciucurile de 2,3 centimetri cum rulează  pe asfaltul deja încins, vântul vâjâia altfel, mai tare şi îmi usca faţa, iar denivelările de pe drum le simţeam în stomac ca în zbor golurile de aer. Stând atent la drum, nu mi-am dat seama cum s-a făcut linişte, iar de peste ape, a răzbătut piesa „Brothers Under the Bridge” a lui Bruce Springsteen. Amintirea acestei melodii, această brioşa muzicală, mi-a dezvăluit o nouă savoare a vitezei. Citind într-o secundă pe ciclocomputer 71,2 km/h, când lângă mine rămânea în urmă vechiul poligon, savuram acea linişte, acea încordare calmă a dorinţei de a supravieţui, de a ajunge cu bine la destinaţie.

Fără nimic eroic, căci la o coborâre ca şi a mea atenţia primează, această asociere a vitezei cu o melodie lentă readusă din sertarele îndepărtate ale memoriei mi-a generat de departe cel mai plăcut sentiment ciclistic al acestui an.

Vor mai fi şi altele şi de le voi putea exprima, le voi scrie aici…

Până atunci, pedalaţi şi zâmbiţi!